Azi am fost puţin cinic

Să nu presupui nimic.

Prima data cand am auzit aceasta idee, sosea de la un amic pe care il intrebam despre niste maruntisuri financiare. In mijlocul discutiei, care convergea linistita catre ceea ce parea un rezultat bun pentru mine, mi-a dat replica “da’ stii tu oare la ce se gandeste el, de fapt ?”. Adica partenerul meu.. mereu presupuneam ca viziunea lui este si a mea, si de fapt acest terţ, cu care discutam, brusc are ideea ca de fapt poate partenerul meu se gandeste la ceva complet opus!

Si era foarte plauzibil..

Booon, doua saptamani mai tarziu, si fara legatura cu ‘afacerea’, realizez gandindu-ma despre o intalnire pe care urma sa o am, ca niciodata nu poti sti ce e cu adevarat in mintea celuilalt. Cumva.. planurile in care crezi, in care speri ca se vor intampla, care aparent au sansa maxima sa se realizeze, de fapt.. sunt doar vise si sperante, nimic nu garanteaza ca se si vor implini. Habar n-ai de fapt ce are in minte celalalt, cand te vezi cu el. Poate a avut o zi proasta, si n-are chef de nimic, dar tu asteptand cu incordare intalnirea, ha, ghinion. Sau poate astepti, ajungand acasa, sa ai parte de relaxare fiindca te-au podidit nostalgiile, si cand colo.. partenera vrea cu totul altceva – chiar daca de dimineata discutaserati ca va veti relaxa. Si vii si tu acasa linistit, anticipand relaxarea, si cand colo, brusc trebuie sa plecati undeva, samd..

Asa ca.. mi se pare ca pacaleala asta cu presupunerile despre cum va fi creeaza multa frustrare, si cumva te impiedica sa gandesti lucid. Dorintele o iau inaintea faptelor, si te trezesti ca faptele se intampla si dorintele se duc naibii..

Cred ca fericirea este atunci cand presupunerile se muleaza cu realitatea.. cand universul propriilor dorinte se muleaza pe exterior.

12 Comments

  1. sic

    Daca “fericirea este atunci cand presupunerile se muleaza cu realitatea.. cand universul propriilor dorinte se muleaza pe exterior”, atunci cum se numeste starea pe care o avem atunci cand lucrurile stau invers, adica: universul propriilor dorinte nu se muleaza pe exterior, presupunerile nu se muleaza cu realitatea, si cu toate astea, cu toate dificultatile si obstacolele care apar, reusesti sa duci la indeplinire ceea ce ti-ai propus? Este succes? Creaza succesul o stare superioara fericirii? Cum s-ar numi o asemenea stare?

  2. un_suflet

    Iulian,

    Fericirea, dupa parerea mea, este exact inversul spuselor tale si anume:
    Este starea pe care o ai, atunci cand universul exterior se muleaza pe propriile dorinte, fara sa ceri sau sa astepti nimic…

    Nici mie nu mi-a fost dor de voi 😉

  3. @sic – Daca intr-o prima faza universul exterior nu se muleaza pe dorintele interioare, se numeste nefericire. Cand, in urma efortului depus, cele doua se suprapun (‘reusesti sa duci la implinire’) atunci este fericire, nu ?

    Daca insa ‘reusesti sa duci la implinire’ nu are influenta asupra celor doua universuri (interior / exterior), cred ca se poate zice ca ai implinit bine sarcina, felicitari 🙂 dar cam atat – asa cum vad eu.. Poate ar trebui sa detaliezi legatura dintre ce reusesti sa duci la implinire, si cele doua universuri ?

    @un_suflet : daca nu ceri si nu astepti, cam orice univers se muleaza – caci nu respingi ce e, si nici nu doresti ce nu e 😀 Dar eu n-am ajuns inca acolo.. vreau si n-am!

  4. sic

    “Daca insa ‘reusesti sa duci la implinire’ nu are influenta asupra celor doua universuri (interior / exterior), cred ca se poate zice ca ai implinit bine sarcina” – aici trebuie sa recunosc, m-ai cam pierdut. Poate vii cu un exemplu concret. Altfe, pur si simplu nu imi pot da seama cum poti sa realizezi ceva fara sa iti propui, si totodata detasat de universul exterior.

    Primul tau mesaj eu l-am tradus cam asa: “ce fericiti am fi daca orice dorinta ni s-a implini puscand din degete!” Si m-am gandit imediat ca, oameni fiind, la un moment dat am deveni iar nemultumiti, ni s-ar parea asa de greu si de incomod sa puscam din degete si ne-am dori ceva… mai “simplu”, mai dat naibii. Am merge din nemultumire in nemultumire, asa cum de altfel facem si acum. E, din pacate, omenesc sa ne complicam viata incercand sa ne-o facem mai usoara si mai frumoasa. Astia suntem! Da, ar fi minunat sa putem face ca exteriorul sa se muleze pe interior ul nostru. Adica lumea asta sa se invarta dupa cum vrem noi. Dar nu se poate. Si daca s-ar putea, tot nu am fi fericiti. Iar asta face ca eforturile noastre sa fie zadarnice iar scopul fals.
    Fericirea? E acolo unde interiorul se muleaza pe exterior. Acolo unde dispare dorinta si pofta. Acolo unde libertatea canta si danseaza. Acolo unde nu vrei si nu conteaza ce ai sau nu ai. E o parere. Ia-o ca atare 🙂

  5. Nu stiu de unde impresia ca vreau totul de-a gata, fara nici un efort. Sper sa lamuresc asta mai jos 🙂

    Ce-am vrut sa spun este ca o dorinta prea mare te face sa nu mai vezi corect realitatea. De exemplu, saptamana orbului – cand orice-ar fi, traiesti in alta lume. Sau cand iti doresti prea mult o masina, dar nu esti atent la unele clauze contractuale.
    Cand e prea multa ‘inima’ implicata, ratiunea joaca feste – si nu mai iei in considerare multe chestii orbit de altele. Si acel ‘sa nu presupui nimic’ insemna ca totusi sa nu lasi inima sa ti-o ia inainte anticipand una sau alta. Ci sa te implici in desfasurare, dar fara sa presupui cum va fi, caci niciodata nu stii ce mai afli sau ce se mai intampla.
    Fericirea se afla atunci cand se intampla totusi asa cum iti doreai.

    Sper sa aiba mai mult sens acuma 🙂

  6. sic

    Acum cred ca te-am inteles mai bine: adica ai vrea ca dorinta sa vina dupa ce ea a fost deja implinita, practic. 🙂 Sa comanzi la restaurant un fel de mancare si mancand sa iti dai seama ca e exact pe pofta ta. Sweet! Iar cand e vorba de oameni, sa fim vesnic indragostiti (cand nu astepti nimic de la oameni, ei nu te pot dezamagi).
    Adica sarim chiar si peste etapa puscatului din degete, caci nu mai gandim, deci nu mai avem timp sa ne dorim ceva. :)) Glumesc. Te tachinez. Dar ideea ta nu imi displace! 🙂 O sa mai gandesc asupra ei.

  7. un_suflet

    Iulian, inlocuieste verbul “a vrea” cu “a fi” .

  8. @sic – din nou nu 🙂 departe de mine dorinta de a realiza totul imediat, asa cum descrii tu.

    Un alt exemplu, ca sa explic: daca esti chemat(a) la un interviu unde cf. CV-ului ai sanse maxime sa reusesti, totusi, s-ar putea ca dpdv al celuilalt care intervieveaza tu pur si simplu sa fii a 100-a persoana medie. Chiar daca aparent pentru tine sansele sunt maxime, de fapt nimeni nu stie ce este in capul celui care iti ia interviul – poate el vrea sa bifeze ca a intervievat 100 de persoane, mai stii ? Tu te duci bucuros ca gata, jobul e al tau, faci aceasta ‘presupunere’ despre care eu zic sa nu o faci, fara ca sa iei in considerare ca de fapt persoana cealalta poate are cu totul alte interese. Si ‘presupunerea’ o faci deoarece dorinta e prea mare, si atunci.. te rupi cumva de realitatea in care poate se invarte celalalt de care mai depinde angajarea ta.

    Astfel, nu cer sa fii sunat chiar inainte de a te prezenta la interviu, ca sa fii anuntat ca esti angajat (asa cum s-ar intelege din interpretarea ta). Ci sa nu prespupui niciodata ce este in capul celuilalt de care depinde fericirea ta.
    Daca iti pierzi luciditatea asta si detasarea cumva de problema, chiar daca te simti al naibii de norocos sau de convins ca va iesi ca tine, de fapt, nu se stie niciodata.

    Dar tu poti sa te bucuri de ideea care ti se pare ca ai vazut-o la mine :))

    @un_suflet: lectie grea sa stii.. cred ca mai intai trebuie sa plesneasca egoul, si dupa aceea vine linistea 🙁 altfel nu vad nici o cale.

  9. un_suflet

    Noi ne facem singuri regulile.
    Noi stabilim principiile.
    Noi ne impunem limite.
    Noi ne creem prejudecati.

    In fiecare moment ne aflam in procesul de a ne crea pe noi insine.
    In fiecare zi noi decidem cine, sau ce suntem.
    Noi decidem asta in mare parte, prin alegerile pe care le facem, in legatura cu persoana sau lucrul care ne starneste pasiune.
    Ingrijorarea este activitatea unei minti care refuza sa inteleaga conexiunea ei cu Universul.
    Suferinta este exclus sa aiba vre-o legatura cu evenimentele, suferinta provine din reactia pe care o avem noi in fata evenimentelor.
    Ce se intampla, este doar ce se intampla. Ceea ce simtim despre asta, e cu totul altceva.

    Dintr-un suflet impacat izvorasc marile idei, idei care ar putea fi solutiile la cele mai mari probleme pe care le-am putea avea.
    Este inutil sa alergam dupa ceea ce ne dorim, dar e indicat sa ne dorim maximul posibil.

    Multi dintre noi inca dorm, incatusati intr-un cosmar continuu al unei vieti construita in mare parte pe teama, pe indoiala, pe griji inutile.

    Este un lucru distructiv sa ne preocupe doar sa ne castigam existenta.

    Adevaratii maestrii sunt cei care au ales sa traiasca, fara sa-i preocupe castigarea existentei.

    Ne trebuie curaj sa facem orice ne place cu adevarat, nimic altceva. Asta inseamna viata, o viata bazata pe dragoste, pe compasiune.
    Asta inseamna a trai, traind cu adevarat.

    Daca vrei sa te imbogatesti, imbogateste pe altcineva.

  10. sic

    Deci tu vorbesti de idei preconcepute, nu de presupuneri, care sunt niste copii nevinovati comparativ cu ele.
    Dupa parerea mea, diferenta e cam asa: cand mergi la un interviu si cel care te ia la intrebari are o mutra serioasa, PRESUPUI ca nu e cazul sa ii demonstrezi ca ai simtul umorului si adopti o pozitie sobra. Dar daca te gandesti de cum il vezi pe tip “asta nu ma place si nu o sa imi dea jobul” atunci e IDEE PRECONCEPUTA. Corect? Da, de idei preconcepute e bine sa scapam pe cat posibil.
    Mmm, si ca tot am vorbit de realizare imediata, eram tentata sa spun ca nu am vrut sa dau asa mare importanta timpului de indeplinire a unui plan sau altul. Dar, apoi, gandindu-ma mai bine, mi-am dat seama ca, totusi, nu as vrea sa imi fie testata rabdarea (respectiv distanta intre dorinta si implinirea ei). Deci ne place sau nu sa recunoastem, vrem, si vrem acum! Vorba ardeleanului, da-mi Doamne rabdare, da’ da-mi-o amu! 🙂

  11. soledad

    Ai dreptate cand spui: Sa nu presupui nimic.
    Eu am “presupus” si m-am inselat. Asta m-a impiedicat sa gandesc lucid, dorintele erau mult inaintea faptelor….si totul parea ca in imaginatia mea. Nu era catusi de putin asa…realitatea era alta, faptele erau total contrare, iar “presupunerea” mea o copilarie fara margini.
    Am mers cu “presupunerea” prea departe ori poate prea spre absurd, iar acum realizez cat timp am irosit.
    Nu mai am ce sa fac acum. Timpul nu mai poate fi intors…

  12. liviu

    “Cred ca fericirea este atunci cand presupunerile se muleaza cu realitatea.. cand universul propriilor dorinte se muleaza pe exterior”.

    Si eu cred ca fericirea are legatura cu acest tip de armonizare, dar nu se rezuma doar la aceasta.. In acest scop, incerc sa imi antrenez capacitatea de a discerne mai bine lucrurile.. Cum? Dupa ce mi-am constientizat adevaratele nevoi, raportez la ele orice presupunere pe care o fac.. cf. principiului utilitatii (nevoi-presupuneri-scop)

Leave a Reply