Unul din primele lucruri care m-au busculat aici in Alicante, este cat de frumos si cu bun gust se imbraca oamenii. Cand mergi pe strada, seara sau Duminica, toti sunt imbracati bine si parfumati. O placere sa te invarti printre oameni normali dar imbracati bine. Blugii nu sunt la moda, doar motociclistii ii poarta, sau cei saracuti.

Dar daca stau si ma gandesc, la parterul blocurilor aici nu gasesti ‘toate produsele la 10ron’ ci Gucci / Dolce & Gabana / Versace, samd … comparativ cu Bucuresti unde nu dai de ele decat in magazinele de lux.

Asa ca una din cele mai mari deosebiri intre Spania si Romania este ca spaniolii se respecta. Serviciile sunt scumpe, dar asta inseamna ca vanzatorii, receptionerii, functionarii – mai tot ce inseamna cei implicati in servicii pentru clienti – ei bine, toti isi permit si ei sa-si cumpere lucruri bune. Si cum toata lumea este platita bine, isi permit atunci ragazul de a avea cu adevarat grija de ei. Mult mai putin stressati, foarte comunicativi sau detasati, par a se gandi doar la vacanta de vara si nu la problemele cotidiene.

Cand pleaca de la servici se opresc intr-un bar, un pub aparte pe care strainii nu-l cunosc si nici nu intra, galagios, niste tejghele lungi pe de o parte si de alta unde se sta in picioare la o bere si niste alune – asta inainte de a servi cina la un alt restaurant sau acasa.

Spre deosebire de Romania unde de la munca toti alearga spre casa pentru a gasi un pic de normalitate comparativ cu stressul de la munca, nebunia din trafic si banii putini. Incredibil cata ‘civilizatie’ poate creea banul. Incredibil cata animalicitate si dorinta de a razbi creeaza lipsa lui – cata lupta pentru imaginea de sine, si cata putina atentie pentru sine.

Cred ca incapatanarea de a ‘razbi’ se citeste cel mai mult pe chipul femeilor, in Romania. Multe inabordabile, crispate, imbracate ori ostentativ ori exagerat de bine – reci insa, de zici ca se ocupa de Banca Mondiala si de criza lumii, nu de cum sa-si numere putinii bani care le mai raman. Aici insa nu e asa. Femeile sunt relaxate, zambesc, te saluta, sunt curioase… nu viseaza la milionari sau la ceva / cineva care sa le scoata din monotonie si sa le ofere lumea la picioare. Par a dori sa se simta bine, sa se relaxeze, fara privirea de jucator de poker la mai toate tipele pe care le vedeam in metrou in Bucuresti.

Apropos de Metrou in Bucuresti – jumate din calatori asculta muzica la casti. Aici n-am vazut asa ceva. Toata lumea are telefoane normale, am calatorit o gramada cu mijloacele de transport in comun si n-am vazut iphone la nimeni. Asta nu inseamna ca sunt saraci. Doar ca fiecare pare multumit cu ceea ce are, fara sa simta nevoia de ‘competitie’ cu cei din jurul lui.

Romanii sunt inca prinsi in ideea de ‘trebuie sa arat ca am’ pe cand spaniolii par prinsi in ideea de ‘abia astept sa ma simt bine, si nu de telefon depinde asta, ci de prietenii cu care o sa plec intr-o excursie’.