Daca atunci cand eram copil, treceau carutele cu oameni tinand fiecare in mana dreapta sapa, sau secera… ei bine, in mare e la fel si acum, dar cu un mic detaliu schimbat:
Sapa de pe umar, a devenit in diminetile astea… cappucinno!
Cum mi-am adus natura mai aproape (relaxation fountain) »« De ce nu-mi fac odată calculatorul ?
M-am hotarat sa investesc din nou in calculator. Ca de fiecare data, telul a fost performanta cat de mult se poate; insa… tehnologia a progresat atat de mult, incat nu-ti mai poti dori cel mai tare calculator – caci oricum n-ai bani sa-l cumperi, asa ca am zis sa am si viteza la el, si spatiu de stocare, dar si… SILENTIOZITATE.
Asa ca am cumparat o carcasa antifonata + coolere de cupru pentru placa video cat si pentru procesor (care sunt mult mai eficiente si racesc la fel de bine componentele, dar la o turatie cat mai mica), precum schimbat si hard disk-urile care avand deja vreo 3 ani, cam ‘chiţăiau’.
Problema este ca nu-mi vine sa ma apuc sa-l fac 
am alergat atat de mult dupa piese (am cumparat de la vreo 3 magazine), am de desfacut vechiul si mutat totul in cel nou… incat n-am nici un chef.
Sapa de pe umăr a ţăranului român… »« Paradoxul revistelor de design interior al locuinţelor.
Rasfoiam zilele trecute o revista pentru design interior al locuintelor, si tot uitandu-ma am sesizat ca:
Si intrebarea mea e – de unde au revistele astea bani ?
Eu cel putin nu mai cumpar nici una pana cand n-o sa am un viloi gigantic unde:
Prima concluzie: se infatiseaza un spatiu imens, doar cu cateva elemente de design minimalist (care se pare ca e la moda).
Bun. O alta abordare acum… Sursa banilor, cine da banii pe revistele astea ? Ar putea fi doua feluri de oameni:
Cum cei care au case imense cu zeci de camere mari pot fi usor de inteles ca au o gramada de bani, sigur vor da ei 5 lei, 8 lei, etc… pe o revista si sa-si faca ei design-ul ? Nu cumva vor angaja o firma care sa vina, sa studieze, sa propuna si omul doar sa aleaga ce-i place ?
Apoi.. cei care nu au case cu spatiu de ‘aruncat’ doar pentru o idee de design, nu au nici un interes sa dea bani pe genul asta de reviste, pentru ca nu ii ajuta cu nimic – majoritatea pozelor din reviste fiind de case/camere gigantice.
Iar pentru cei care nu au spatiul, dar apreciaza frumosul – de ce sa dea banii pe o revista care oricum are un numar limitat de pagini, cand pot vizita site-uri gen http://www.thekitchn.com/ (din seria Apartment Therapy). De curiozitate, intrati si mergeti pana in josul paginii. Super interesante unele chestii si cu multe care se pot aplica intr-un spatiu redus.
Asa ca iata si paradoxul meu. Cine da banii pe o revista care prezinta case somptuoase cu spatii deliberat pastrate exclusiv design-ului interior ? Cei bogati nu, caci angajeaza firme de design, cei mai putin avuti nu, caci ar fi aiurea sa dai banii pe o revista care in loc sa prezinte idei de apartamente mici / foarte mici, umple 20 de pagini doar cu niste poze de camere imense si avand doar 3-4 elemente de decor.
Voi cumparati asa ceva ? As fi curios de ce..
De ce nu-mi fac odată calculatorul ? »« Cum faci o cafea, în ziua de Pasti, in Mangalia ?
Sunt nevoit sa tradez misterul si sa mentionez de la inceput contextul.
Intr-un oras indepartat, ca Mangalia, gazul butan ‘continuu’ este un lux, majoritatea mangaliotilor facand acest sport al schimbatului buteliilor de fiecare data cand raman fara.. Intreprinzatorii deja au afaceri pentru adus butelii la domiciliu, si pentru cativa RONi iti aduc relaxati tot ce doresti.
Doar ca na, in ziua de Pasti, daca suni la ‘nea Marian’, ti se va spune ‘sarbatori fericite, cum indrazniti dom’le, ce, dumneavoastra nu sunteti ortodox ? nu e si la dumeavoastra sarbatoare ? Paste Fericit va doresc, toate cele bune, sa auzim de bine!’ etc, de ramai mirandu-te cateva minute bune daca ai auzit bine – mai ales ca… ummm.. n-ai zis decat un “buna ziua” la inceput. Deh, ai sunat din gresala pe numarul de ‘servici’.
Dupa ce m-am calmat, m-am gandit ca na, poate, cu atatea mancaruri de facut, multora li s-a terminat butelia si l-au deranjat pe om, si acum era destul de crizat.
Oricum, inapoi la rezolvat problema. Cum ‘faci focul’ incat macar o cafea sa poti bea ?
Am ideea magnifica sa incercam un termoplonjon. Al naibii, pastrat bine, dintre multele altele noi noute care in timp au fost facute cadou, fix asta nu mergea. Il desfac, etc, firele erau prinse bine, deci clar.. rezistenta arsa, si deci clar.. inapoi la problema ?
Nevoia de flacara arzand a aprins memoria maica-mii, care si-a amintit ca acum 20 de ani eu cumparasem o spirtiera.. Nu mai gaseam suportii care ar fi tinut eventualul vas deasupra (cine are spirtiera stie ca sunt si de ‘camping’ care au suport, sau medicinale cu fitil, ma rog). Eu aveam una de camping. Jumatate ruginita, totusi… da, asta a fost raspunsul:
Cu spirtiera faci o cafea, in ziua de Pasti, la Mangalia.
Concluziile, dupa poze.
a) nemai avand suportii, am improvizat cu gratarul de la aragaz, care acum statea sprijinit pe o ceasca de cafea (in stanga) si un mic recipient pentru foi de dafin, in dreapta:
b) Recipientul cu foi de dafin:
c) Spirtiera de 20 de ani, ruginita, dar functionala. Lucrurile simple merg intotdeauna, puteam sa ard si ţuica in ea.
d) Flacara reconfortanta a flacarii de spirtiera…
Concluzii:
Nu ne-a venit sa credem, ca in secolul 21, ne facem cafeaua la spirtiera.. a fost aproape ireal 
si ne minunam ca apa mai intai s-a incalzit, apoi a facut bule mici, iar cand cafeaua ‘era gata’ si a inceput sa se ridice – a fost un moment… nu stiu… lipsesc cuvintele in a-l descrie. Parca era o minune.
M-am hotarat sa tin mereu in casa, chiar si in Bucuresti o spirtiera si 1L de spirt. Imi da un puternic sentiment de independenta, de autonomie.
Paradoxul revistelor de design interior al locuinţelor. »« Să nu presupui nimic.
Prima data cand am auzit aceasta idee, sosea de la un amic pe care il intrebam despre niste maruntisuri financiare. In mijlocul discutiei, care convergea linistita catre ceea ce parea un rezultat bun pentru mine, mi-a dat replica “da’ stii tu oare la ce se gandeste el, de fapt ?”. Adica partenerul meu.. mereu presupuneam ca viziunea lui este si a mea, si de fapt acest terţ, cu care discutam, brusc are ideea ca de fapt poate partenerul meu se gandeste la ceva complet opus!
Si era foarte plauzibil..
Booon, doua saptamani mai tarziu, si fara legatura cu ‘afacerea’, realizez gandindu-ma despre o intalnire pe care urma sa o am, ca niciodata nu poti sti ce e cu adevarat in mintea celuilalt. Cumva.. planurile in care crezi, in care speri ca se vor intampla, care aparent au sansa maxima sa se realizeze, de fapt.. sunt doar vise si sperante, nimic nu garanteaza ca se si vor implini. Habar n-ai de fapt ce are in minte celalalt, cand te vezi cu el. Poate a avut o zi proasta, si n-are chef de nimic, dar tu asteptand cu incordare intalnirea, ha, ghinion. Sau poate astepti, ajungand acasa, sa ai parte de relaxare fiindca te-au podidit nostalgiile, si cand colo.. partenera vrea cu totul altceva – chiar daca de dimineata discutaserati ca va veti relaxa. Si vii si tu acasa linistit, anticipand relaxarea, si cand colo, brusc trebuie sa plecati undeva, samd..
Asa ca.. mi se pare ca pacaleala asta cu presupunerile despre cum va fi creeaza multa frustrare, si cumva te impiedica sa gandesti lucid. Dorintele o iau inaintea faptelor, si te trezesti ca faptele se intampla si dorintele se duc naibii..
Cred ca fericirea este atunci cand presupunerile se muleaza cu realitatea.. cand universul propriilor dorinte se muleaza pe exterior.
Cum faci o cafea, în ziua de Pasti, in Mangalia ? »« Maturitatea – sau când nu te mai şochează femeile care înjură
Pe strada azi, o tipa isi dezlantuia furia, neputinta, etc, injurand mai rau ca la usa cortului. Ce m-a surprins ? Cei doi adolescenti din faţă care isi dadeau coate chicotind pe seama tipei.
Ha, ce copii femeile nu sunt si ele tot oameni ?
… sunt obligate sa priveasca strict inspre directia de unde vine metroul. Altfel, tot parul le vine in ochi si trebuie sa infrunte cu stoicism viforul. Chiar daca e reflexul de a intoarce privirea marelui Şarpe subteran, nu au ce sa faca decat sa-l priveasca..
Maturitatea – sau când nu te mai şochează femeile care înjură »« SMS-ul de adio…
Cel mai frustrant, cand de nervi stergi numarul de telefon al ‘fostei’, este ca nu mai poti sa-i dai un SMS sec : “golul interior lasat de tine s-a umplut repede cu 160RON sparţi in Plaza Romania”.
Pe buzunarul de la spate al blugilor ieftini, fiecare tipa acră, impecabil machiată, cu moaca inexpresivă a unui jucator de poker de talie mondiala, ei bine, pe buzunarul ei e cusută o inimioară roz.
Basculantele, când se apropie de intersecţie, accelerează.
Iubirea, privind din… spate. »« Există totuşi 'prea târziu..'
